Gelozia conjugală / Paranoia conjugală

Schizofrenicii au particularitatea de a percepe realitatea conform propriilor scheme interioare, din care reies interpretări delirante, deşi coerente în optica lor.

Circumstanţe clinice ale delirului de gelozie: gelozia conjugală şi "paranoia conjugală".

GELOZIA CONJUGALĂ constituie "trăirea infidelităţii nu ca reală, ci ca posibilă sau virtuală", uneori putînd exista situaţia paradoxală, ca deşi "infidelitatea să fie reală, gelozia să fie patologică". "Dezvoltarea delirului de gelozie presupune existenţa unei anumite structuri de personalitate - de tip hipoparanoiac "cu rigiditate, neîncredere, orgoliu, tentinţa de falsificare a judecăţilor sub influenţa convingerilor proprii".

Întîlnim - gelozie delirantă ca dezvoltare a personalităţii( schizofrenie paranoidă cu teme delirante de gelozie sau manii)
- gelozie delirantă determinată de o alterare procesuală a personalităţii( depresie delirantă)
- gelozie delirantă simptomatică unui proces organic( alcoolism, toxicomanie care produc diminuarea potenţei sexuale)

"PARANOIA CONJUGALĂ" sau sindromul Othello este o posibilitate clinică a paranoiei cu tematică de gelozie care se dezvoltă de la suspiciozitate pînă la delir. Se are în vedere intensitatea tulburării de modificare a conştiinţei în sens delirant, cînd discernămîntul va fi considerat abolit. Posibil rezultat final-consecinţă penală.

Furia, ura, gelozia pot duce la îngustarea cîmpului conştiinţei şi deprecierea sau suspendarea unei perceperi adecvate a realităţii, a insight-ului ceea ce atrage modificarea capacităţii de autocontrol, de apreciere a conţinutului şi consecinţelor propriilor acţiuni.
În aceste stări trăite la limita sau dincolo de limita realului "disperarea şi speranţa" îşi schimbă locul după legea "totul sau nimic".

Oameni buni...gelozia nu este o caracteristică care denotă trăiri sensibile, suave, provocatoare de armonie, stabilitate, echilibru...ea nu are nici-o legătură cu iubirea decît pentru cei ce doresc să trăiasca o formă torţionară şi masochistă a interacţiunii cu o altă fiinţă umană. În viziunea mea, cei cu care vă întîlniţi şi vă spun într-o doară ca sunt puţin geloşi din fire, trebuiesc eliminaţi chiar şi fără exlicaţii...dacă vă imaginaţi că puteţi să vă descurcaţi sau să supravieţuiţi armelor cu care vă incing geloşii....VĂ ÎNŞELAŢI.

Căsătoria nu e pentru toţi...

Noapte, zi…noapte, zi…mereu, în neştire. Dacă nu eşti născut sub o stea fatală care să-ţi curme paşii brutal în vreun accident pe care nu ai cum, în veci, să-l prevezi, te târăşti obsedat de pielea ta, de hrana ta…de socializarea ta.
Luni, marţi…la infinit, orizontal, vertical…la nesfârşit.
- Îmi place cu tine, vii la mine?
- Aş veni dacă de gâtul meu nu ar atârna 358,3 constrângeri, 7 milioane de obligaţii…
Aş face o lege care să combată sloganul “până ce moartea ne va despărţi”; la 3 ani să expire “treaba”, cum e şi cu buletinul, paşaportul sau orice alte acte…
Astfel aş salva mulţi adolescenţi încinşi care, programaţi fiind să se îmbrace în ritm de acordeon în alb şi negru, se împreunează legal mult prea devreme fără să cunoască adevăratele taine ale EI (căsătoriei).
Le zice mama, le zice tata, le zic eu, la naiba….cu programarea nu te pui…mai târziu începe să le curgă prin vene adevărul… că nu e chiar basm, că e compromis, că e obligaţie, că e nepotrivire, că te-ai îndrăgostit într-o zi subit de altcineva…că n-ai făcut piaţa şi n-ai gătit şi n-ai murit…şi ai jignit…şi nu-mi mai dai şi nu-mi mai faci…şi lasă-mă că nu mai pot, nu mai suport…….
Căsătoria: nu mai e vorba despre tine, nu mai contezi tu, nu mai poţi de unul singur…este egoism…Trebuie să rosteşti de 50 de ori numele celuilalt pe zi şi pe al tău să-l uiţi pentru că altfel …EŞTI EGOIST şi nu gîndeşti în doi…să faci sex atunci cînd nu sunteţi certaţi….şi vă certaţi zilnic…şi nu ai voie să ai ce doreşti, şi nu ai voie să variezi şi nu prea ai voie nimic decît să te rezumi şi să te limitezi la ce ai acasă…
Într-un film am prins o replică genială unde mentorul îl învăţa pe puşti că marile iubiri apar o dată la 10 ani, deci sunt mai multe………şi categoric că la 30 de ani apreciezi şi cântăreşti cu mai multă înţelepciune.
Dar de ce aţi recunoaşte voi? Căci în cartea Ei (căsătoriei) de instrucţiuni e prevăzută şi ipocrizia şi vă învaţă să râvniţi în tăcere, în timp ce din gura voastră răsună imnul care o preaslăveşte. Cum spuneam…în milioanele de camere cu toţii minţiţi şi păstraţi aparenţe. Îngroşaţi-vă perdelele, măcar să nu se mai vadă atât de mult, atât de…evident.
Iar cei ce au în sînge libertinajul…nu vă minţiţi (căsătoriţi)…Cei ce sunt crescuţi, învăţaţi să umble…nu vă minţiţi (căsătoriţi)…Cei ce suferiţi de gelozie cu motiv sau fără…nu vă minţiţi (căsătoriţi)…

Vîntul...

“Eşti un bibelou…nu vreau să te zgîrii, să îţi ating strălucirea…dar am să te arunc de pămînt cu toată forţa…fără teamă, fără regret…”

“Nu vezi? Sunt vînt şi foc…îţi pătrund în gînd şi în fiinţă…aruncă-mă în toate zările universului…am să te încing din toate direcţiile….fără teamă, fără regret…
Furtuna mea…te-a învăluit, te-a purtat într-o plutire nebună, te-a condamnat la visare ….s-a hrănit cu tine, cu tot ce eşti…nu a lăsat în urmă decît rîvnă, dorinţă, TEAMĂ şi REGRET…
Îmi aparţii total…veşnic…doar eu sunt vîntul nebun ce ţi-a sfîrtecat mintea…. toate adierile şi scînteile ce vor urma te vor amăgi etern…
Nimeni nu scapă de blestemul vîntului nebun……decît cei morţi.
Şi e sminteală putredă-n tot,
şi vorbele-s mute şi moarte,
să dormi şi să uiţi nu mai poţi,
căci VÎNTUL te-ncinge cu şoapte.”


Îl doare-n surdină şi-n pori
şi leac nu găseşte în VÎNT,
FURTUNA tîrzie din zori
I-alunecă-n sânge şi-n gînd.

Închide-te rană şi taci!
Îi urli în ochi şi în tâmplă.
E noapte şi nu-i nici-un vraci,
să spele, să coasă...să plângă.

Căci vîntul distruge fatal,
l-adora frenetic şi-n rană…
îl bîntuie crunt, visceral…
în lacrima crudă şi-n teamă…

Iubirea aceea...iubirea mea...

Iubirea te ridică şi din cea mai puturoasă mocirlă, oricît de zdrenţuit şi bolnav te-ar găsi...Îţi pune strălucire în ochi, patimă în suflet şi simţire...stea în frunte. Eu ştiu ....

A fost o vreme cînd genunchii mei erau zdrobiţi. Mă tîram doar pînă la uşa de la intrare şi mă răzgîndeam. Începusem să mor..în detenţie. Mă condamnase creierul meu...altă soluţie nu găsise. Îmi schimonosise chipul şi dorinţa, îmi scotea în drum călăi care să-mi devasteze respectul de sine şi voinţa...şi "ei" treceau pe lîngă mine ca nişte străini nepăsători.
Ani...nu zic mai mult decît ani...
Ce-i lipsea de mă schingiuia pînă la exterminare?
Înţelesese că nu ştie să iubească? Că tot ce crezuse că e iubire, nu era?...nu era...
Urla la mine şi mă lovea mai tare în genunchi..."găseşte-mi "ceva" să iubesc şi-am să te las să trăieşti...şi-am să te fac puternică"
Am început să caut "iubirea", "iubirea aceea" de care avea nevoie creierul meu,....nu ce e scris în cărţi şi-n fire...nu ce învăţasem şi ce ştiam pînă atunci, nu în oameni...în altă parte...."iubirea aceea", IUBIREA MEA.
Am întîlnit-o în scurt timp, căci am atras-o cu toată fiinţa mea...nu am dat greş, nu am ezitat...am vrut mult, ştiam că pot....ceva care să îmi semene, să creştem împreună, să cîştigăm mereu, să fim cei mai buni, puternici, mîndri, demni.

A fost o vreme cînd aveam nevoie de două cîrje...am găsit doua simboluri Emma şi Erick...
Azi privesc în urmă şi înţeleg că doar asta era calea spre iubirea mea.......

Invidia e boală grea…

Invidia e boală grea…
Aşa arată un fragment dintr-o minte chinuită, afectată de invidie şi gelozie, ajutată de complexe si frustrări.

"Te urăsc visceral pentru că eşti frumoasă, nonşalantă şi karismatică şi cînd intri în camera în care mă aflu şi eu, îi dai pe toţi cu cracii în sus, eu dispar, toţi dispar în faţa farmecului tău devastator. Toţi sunt pierduţi în rîsul tău, şi-n poveştile pe care le spui cu patos, toţi rîd la glumele tale, la semnul tău …la gestul tău. Te urăsc că văd cum eşti iubită, admirată…că ai o forţă de a-i cîştiga pe toţi…că-i marchezi…că eşti puternică…că rîzi…că nu pot să te ating…că nu pot să te ucid , să nu mai fi, să însemn şi eu ceva, orice. Nu am curaj să mă uit în ochii tăi, pot doar să te bîrfesc, să spun lucruri despre tine care , cred eu că te-ar rănii…cred că dacă m-aş afla în faţa ta să-ţi dau socoteală , ar plezni inima în mine…nu înţeleg de ce, în ciuda mizeriilor care le spun despre tine, nimeni nu are curaj să te înfrunte, nu înţeleg de ce toţi cedează cînd vorbeşti tu atît de argumentat…înnebunesc că ai discurs, că ai temele făcute, că eşti intangibilă…De ce eşti tu frumoasă şi eu nu? De ce eşti tu dezinvoltă şi eu complexată , frustrată? De ce simt că mă sugrumă invidia, gelozia şi totul îmi otraveşte viaţa şi aerul şi nu mai pot….
Te urăsc pentru că eşti ……şi doar prin asta mă faci să mă simt insignifiantă…şi nesigură…şi disperată…şi plîng şi fac pe victima…mă tăvălesc pe jos de nervi şi de furie …şi caut orice doar să te rănesc …chiar dacă mi-ai spus că nimic nu te poate atinge fiindcă eşti prea puternică…vreau să te distrug…vreau să şterg trecut şi tot…îmi faci rău , te porţi urît cu mine chiar dacă nici nu te văd…îţi simt mirosul şi prezenţa chiar dacă nu te las să te apropii…nu te mai suport……."

Şi ca ea sunt mulţi care-ţi irosesc viaţa astfel.......

Numai ce vreau...

Dacă zic NU mult prea devreme, nu pierd nimic mult prea tîrziu… dacă ucid prematur, e util si artistic dintr-o anumită perspectivă….a inutilului tardiv…….
Am zis la DA-uri care mi-au împovărat mintea şi spiritul, pînă cînd am ajuns să port matricolă cu sloganul “fac numai ce vreau eu, numai ce-mi place mie” .
Am aşteptat toate formele de simţămînt de la ei şi simţind că nu vin…eu tot am aşteptat …încă o zi….şi încă o zi. Ca un copil optimist cu zîmbet adevărat pe faţă şi în fiinţă …am aşteptat chiar dacă intuiţia mea funcţiona perfect din prima clipă.
Iar ei au dat şi n-au dat atenţie…aşa cum fac chiar şi cu propria lor viaţă. De fiecare dată am aşteptat în faţa uşii lor, fără să bat zgomotos sau să strig….pînă cînd mi-au îngheţat mîinile şi picioarele... şi plecam strîngînd haina dezamăgirii pe trup, cu nasul roşu si ochii curgînd de atîta ger…..Sunt ani şi ei nu uită că am fost în faţa uşii lor…..ce uită ei, este că eu am plecat cu sufletul îngheţat de incapacitatea lor de a iubi, a înţelege, a împărtăşi, a îmbrăţişa, a mîngîia………a trăi cu toată fiinţa. Nu-i mai vreau, nici alţii nu mai caut…trec pe la uşi atît cît mîinile şi picioarele mele rămîn calde….şi plec …şi fac numai ce vreau şi numai ce-mi place.

Feb.

Mariza - Loucura
Asculta mai multe audio Muzica »

"Nebunia este introducerea speranţei în logică. Măreţia voluptăţii purcede din pierderea minţii. De n-am simţi că înnebunim, sexualitatea ar fi o murdărie şi un păcat."