Sfărşit de lună şi de drum…

Sfîrşit de lună, sfîrşit de multe încercari, de multe speranţe şi iluzii….acest 31 martie seamănă atât de mult cu 31 ianuarie, de parcă nici nu ar fi existat timp, spaţiu şi aer între timp …De ar fi fost aşa…Realitatea, însă, şi-a scris paginile cu litere imense, le-a tatuat adînc în memorie. Să mă gândesc concret la asta, să fac analiza…să trag concluzii… îmi vine greu…
A fost odată ca niciodată o rătăcire printre vise şi-un labirint infinit de speranţe…o voce dulce a desluşit …a răvăşit …” primeşte, ştiu eu mai bine”. Când te întâlneşti cu ce cauţi ca nebunul peste tot, dintotdeauna…. eşti iremediabil nepregătit, orb, surd şi laş…e o poveste veche care se repetă la infinit ca un blestem….şi fugi inconştient şi plângi …şi meriţi…
Ce ţi-a scăpat printre degete e pierdut pentru totdeauna, într-o lume inaccesibilă…nu tu ai vrut aşa? …nu mai ştiu…
Şi când uşi de fier se inchid violent,brusc, într-un echilibru aproape matematic se deschid ferestrele…. Trebuie sa-ţi regaseşti aerul şi să ţi-l îndeşi cu forţa pe nări…trebuie să înveţi ca nu eşti in totalitate pierdut….o apuci pe alte drumuri, pe alte uliţe…mai sunt simfonii neascultate şi suflete care te caută sa-ţi povestească….căci înnapoi e totul ars…nici nu privi…de-ar mai fi fost ceva , te-ar fi strigat…..măcar în şoaptă…

Cutia Pandorei

Sunt un copil imbecil care face numai greşeli... sunt o entitate cu efecte înşelătoare... sunt preludiul unui dezastru... sunt 55 kg de materie muritoare cu un spirit fiţos cu valenţe mistice şi repertorii teatrale... sunt imagine, impresie, apariţie, iluzie... nici vocea nu-mi aparţine, nici numele nu mi-l recunosc... nici sângele nu cred că mi-e roşu şi cald... nu îndrăzniţi să mă contraziceţi, vrăji puternice vă voi închina... Ooo, dar vino în braţele mele... să dansăm amândoi dansul ielelor nebune, disperate de foame şi de lene... vino să alunecam spre zările distrugerii şi ale haosului pe un vapor cu pânzele mov, unde un căpitan diform ne încurajează că o să ajungem în curând teferi... dar hai să formăm o pereche de aşi cu fuste dantelate, cusute de mâna unor indience senile... te aştept... vino să ne jucăm de-a schizofrenia încălţaţi în pantofiori de lac prinşi cu fundiţe de un verde crud care să ne turbeze simţurile, fără chef şi fără minte... să ne îndesăm minciuni infecte pe gât şi pe ochi... ce contează... iubesc aberaţiile îmbrăcate în zdrenţe de firmă...