Vîntul...

“Eşti un bibelou…nu vreau să te zgîrii, să îţi ating strălucirea…dar am să te arunc de pămînt cu toată forţa…fără teamă, fără regret…”

“Nu vezi? Sunt vînt şi foc…îţi pătrund în gînd şi în fiinţă…aruncă-mă în toate zările universului…am să te încing din toate direcţiile….fără teamă, fără regret…
Furtuna mea…te-a învăluit, te-a purtat într-o plutire nebună, te-a condamnat la visare ….s-a hrănit cu tine, cu tot ce eşti…nu a lăsat în urmă decît rîvnă, dorinţă, TEAMĂ şi REGRET…
Îmi aparţii total…veşnic…doar eu sunt vîntul nebun ce ţi-a sfîrtecat mintea…. toate adierile şi scînteile ce vor urma te vor amăgi etern…
Nimeni nu scapă de blestemul vîntului nebun……decît cei morţi.
Şi e sminteală putredă-n tot,
şi vorbele-s mute şi moarte,
să dormi şi să uiţi nu mai poţi,
căci VÎNTUL te-ncinge cu şoapte.”


Îl doare-n surdină şi-n pori
şi leac nu găseşte în VÎNT,
FURTUNA tîrzie din zori
I-alunecă-n sânge şi-n gînd.

Închide-te rană şi taci!
Îi urli în ochi şi în tâmplă.
E noapte şi nu-i nici-un vraci,
să spele, să coasă...să plângă.

Căci vîntul distruge fatal,
l-adora frenetic şi-n rană…
îl bîntuie crunt, visceral…
în lacrima crudă şi-n teamă…