Sfărşit de lună şi de drum…

Sfîrşit de lună, sfîrşit de multe încercari, de multe speranţe şi iluzii….acest 31 martie seamănă atât de mult cu 31 ianuarie, de parcă nici nu ar fi existat timp, spaţiu şi aer între timp …De ar fi fost aşa…Realitatea, însă, şi-a scris paginile cu litere imense, le-a tatuat adînc în memorie. Să mă gândesc concret la asta, să fac analiza…să trag concluzii… îmi vine greu…
A fost odată ca niciodată o rătăcire printre vise şi-un labirint infinit de speranţe…o voce dulce a desluşit …a răvăşit …” primeşte, ştiu eu mai bine”. Când te întâlneşti cu ce cauţi ca nebunul peste tot, dintotdeauna…. eşti iremediabil nepregătit, orb, surd şi laş…e o poveste veche care se repetă la infinit ca un blestem….şi fugi inconştient şi plângi …şi meriţi…
Ce ţi-a scăpat printre degete e pierdut pentru totdeauna, într-o lume inaccesibilă…nu tu ai vrut aşa? …nu mai ştiu…
Şi când uşi de fier se inchid violent,brusc, într-un echilibru aproape matematic se deschid ferestrele…. Trebuie sa-ţi regaseşti aerul şi să ţi-l îndeşi cu forţa pe nări…trebuie să înveţi ca nu eşti in totalitate pierdut….o apuci pe alte drumuri, pe alte uliţe…mai sunt simfonii neascultate şi suflete care te caută sa-ţi povestească….căci înnapoi e totul ars…nici nu privi…de-ar mai fi fost ceva , te-ar fi strigat…..măcar în şoaptă…