Şi gata...

Mai demult...

Simt o tristeţe mârşavă
Cum muşcă din mine în grabă;
Şi doare că-s doar o epavă
Cu mintea-n delir şi în lavă

Şi mă simt rău şi nu mi-e bine,
Mă ustură gâtul de sete de tine,
Îmi tremură mâna, mi-e milă de mine,
Împuşcă-mă acum, nu ieri şi nu mâine.

Şi-n glonţul fatal pune iubire
Să mă sting brusc cu ea-n privire.
Din rană sânge crud, o irosire
Din suflet, înger alb, o prevestire.


Apoi...

Când am plecat atunci, mai ştii?
mi-ai dat sărut şi păpădii
am plâns etern şi m-ai iertat,
eu am venit… şi te-am trădat.

Sunt chip de ceară-nşelătoare
într-un moment fatal
mi-ai dat şi ritm şi-nbrăţişare
eu te-am lăsat banal…

Mă pierd pe străzi şi te implor
cu lacrimă nebună,
să nu mă uiţi îngrozitor,
să mă mai vrei o lună…

În final...

Este furtună rea între coline,
mi-e dor de noi şi de trecutul rupt…
căci ce sunt eu?, un chip de lut…
şi nu te ştiu decât pe tine…


Înfige-mi inima-ţi în piept,
joacă-te cu-a mea o noapte,
să-nţelegem mai concret,
cine-i viu şi cine-i moarte…

Versuri stupide se nasc din amor,
Lacrimi şi jale în fa major,
Pier lumânări topite-n decor,
Mă lupt cu mine să te omor…