Dacă zic NU mult prea devreme, nu pierd nimic mult prea tîrziu… dacă ucid prematur, e util si artistic dintr-o anumită perspectivă….a inutilului tardiv…….
Am zis la DA-uri care mi-au împovărat mintea şi spiritul, pînă cînd am ajuns să port matricolă cu sloganul “fac numai ce vreau eu, numai ce-mi place mie” .
Am aşteptat toate formele de simţămînt de la ei şi simţind că nu vin…eu tot am aşteptat …încă o zi….şi încă o zi. Ca un copil optimist cu zîmbet adevărat pe faţă şi în fiinţă …am aşteptat chiar dacă intuiţia mea funcţiona perfect din prima clipă.
Iar ei au dat şi n-au dat atenţie…aşa cum fac chiar şi cu propria lor viaţă. De fiecare dată am aşteptat în faţa uşii lor, fără să bat zgomotos sau să strig….pînă cînd mi-au îngheţat mîinile şi picioarele... şi plecam strîngînd haina dezamăgirii pe trup, cu nasul roşu si ochii curgînd de atîta ger…..Sunt ani şi ei nu uită că am fost în faţa uşii lor…..ce uită ei, este că eu am plecat cu sufletul îngheţat de incapacitatea lor de a iubi, a înţelege, a împărtăşi, a îmbrăţişa, a mîngîia………a trăi cu toată fiinţa. Nu-i mai vreau, nici alţii nu mai caut…trec pe la uşi atît cît mîinile şi picioarele mele rămîn calde….şi plec …şi fac numai ce vreau şi numai ce-mi place.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu