Şi gata...

Mai demult...

Simt o tristeţe mârşavă
Cum muşcă din mine în grabă;
Şi doare că-s doar o epavă
Cu mintea-n delir şi în lavă

Şi mă simt rău şi nu mi-e bine,
Mă ustură gâtul de sete de tine,
Îmi tremură mâna, mi-e milă de mine,
Împuşcă-mă acum, nu ieri şi nu mâine.

Şi-n glonţul fatal pune iubire
Să mă sting brusc cu ea-n privire.
Din rană sânge crud, o irosire
Din suflet, înger alb, o prevestire.


Apoi...

Când am plecat atunci, mai ştii?
mi-ai dat sărut şi păpădii
am plâns etern şi m-ai iertat,
eu am venit… şi te-am trădat.

Sunt chip de ceară-nşelătoare
într-un moment fatal
mi-ai dat şi ritm şi-nbrăţişare
eu te-am lăsat banal…

Mă pierd pe străzi şi te implor
cu lacrimă nebună,
să nu mă uiţi îngrozitor,
să mă mai vrei o lună…

În final...

Este furtună rea între coline,
mi-e dor de noi şi de trecutul rupt…
căci ce sunt eu?, un chip de lut…
şi nu te ştiu decât pe tine…


Înfige-mi inima-ţi în piept,
joacă-te cu-a mea o noapte,
să-nţelegem mai concret,
cine-i viu şi cine-i moarte…

Versuri stupide se nasc din amor,
Lacrimi şi jale în fa major,
Pier lumânări topite-n decor,
Mă lupt cu mine să te omor…

Departele meu...

Departele meu, pe-o lespede udă,
se joacă cu-n fulg pe buza mea mută;
şi vântul complice mi-aduce în dar,
privirea-i, mirosul, sărutul fugar…

Departele meu şi totuşi aproape,
o "rugăciune şi îngeri" ne mai desparte.
E între noi, măreaţă şi sacră;
mereu şi dinnou şi în veci…şi ce dacă…

***

Destul cu tine, destul şi cu noi,
Destul cu mine visând printre nori.
Târziul se stinge c-o lacrimă-n zori;
Uitarea se joacă în sânge şi-n pori…

Intervenţie chirurgicală

Să ne extirpăm unul din celălalt, s-o facem steril şi dintr-o dată, tu operează cu un bisturiu ascuţit numit tăcere, eu o să mă ajut de un cleşte să-mi smulg limba ca să tac.
Să “curăţăm” zona de clipele perfecte, de poveştile cu vise, de noi doi, amăndoi.
Toarnă spirtul uitării, anesteziază cu linişte şi respingere… taie adânc să moară tot ce a fost.
Soră, tamponează lacrima, încă, încă…
Mânuşile de cauciuc or să ne protejeze de “atingerile acelea”, halatele singurătăţii să ne amintească mereu pe ce coridor nu mai avem voie să păşim… urletele celorlalţi suferinzi să ne alunge amintirile… E o operaţie lungă…efectele afrodisiacelor s-au dus…doareeeeeee…
Doctore, ai emoţii? Mi-ai tăiat pieptul şi sângele ţâşneşte violent iar inima ce-o ţii în palmă te iubeşte încă, te roagă…
Te ajut să faci asta… te ajut căci am la tâmplă o armă rece, refuzul tău de a mă accepta oricum.
În ce băgăm acum cuţite şi foarfece ascuţite? …măcar să ni se fi părut pentru o secundă că-i totul inutil , nepotrivit , patetic… imperfect.
Ne ajutăm de instrumentele astea metalice să ucidem realitatea…ce facem cu dorinţa, cu dorul… cu mine care-s mai predispusă la tot? Tu eşti nebun…eşti crud…
Mai bine te abandonez în mijlocul masacrului…rămâi tu să pui copci şi bandaje la răni, eu o să mai păstrez ceva în mine, aşa sunt eu, mai sentimentală…
Soră, adu căruţul să mă scoţi încă în viaţă… du-mă la reanimare, căci a fost prea frumos ca să uit. Şi bagă în perfuziile alea filmul cu el…măcar aşa să îl mai am prin vene.
Încuie uşa în urma ta şi dă-i cheia doar lui… eu îl aştept aici, veşnic…
Când o să înţeleagă că aleargă după himera supremă, că e într-o căutare ce-i va lua minţile…când o să înţeleagă că tânjeşte să se aşeze în rândul interminabil unde toţi stau prostiţi, doi câte doi, ţinându-se de mână, resemnaţi, toleranţi sau iritaţi, îndreptându-se muţi sau bălăcărindu-se, în acelaţi ritm, într-aceeaşi direcţie, spre imensa şi unica clădire care toacă inevitabil şi iremediabil “zona de clipe perfecte”şi-n milioanele-i de camere toţi se înşeală şi se mint, se trădează, se înjură…. când o să înţeleagă toate astea, poate va apăsa clanţa salonului în care îl aştept eu…
Soră…taie-mi părul şi stinge lumina… începe filmul…

Chiar dacă......

Cuvintele mi-au rămas puţine şi strâmbe...

El:
N-a fost iubire, n-a fost nicicum ,
n-a fost nici nerv, nici lucru bun,
n-a fost poveste şi nici stea…
a fost doar o-ntâmplare, undeva…

Ea:
Aşa să crezi iubirea mea,
aşa e mai uşor în mintea ta,
lasă să fie-n mine stea
şi-n ochii lumii, întâmplarea ta…….





Florin Chilian-Chiar daca
Asculta mai multe audio Muzica »

Mă gândesc

Nu pot să dorm…nu am cum, nu mai ştiu cum…mă gândesc la sârma ruginită care atârnă de o colibă sărăcăcioasă dintr-o şatră de ţigani, mă gândesc la furnici deprimate care-şi spun rugăciunea de seară, mă gândesc la abstinenţa călugăriţelor de pretutindeni, mă gândesc la soacrele acrite a-i tuturor şoferilor de troleibuz de pe linia 92, mă gândesc la 10 nemţi beţi criţă care sug bere cu paiul dintr-o găleată albă, smălţuită , mă gândesc la mucegai , discrepanţă, diluare, remuşcare, revelaţie, renaştere, indiferenţă, obsesie…mă gândesc la absolut toate aberaţiile şi chiar la inimaginabil doar ca să nu mă mai gândesc la tine... zdrenţe de ou într-o ciorbă răsfiartă, stinghii de pat scrijelite de unghii, ciori plouate, nervoase departe de lume, zmeura bunicii, femeile care mi-au dat viaţă, mintea mea … rătăcirea mea, revolta mea…glonţ pe ţeavă, tăcerea lor…a viermilor.

Azi mi-ai cântat dinnou………



firma
Asculta mai multe audio Muzica »

Ce ar mai fi spus ?
Ce-ar mai fi de făcut ?
Incă te ador..

Ce ar mai fi de râs ?
Ce-ar mai fi de văzut ?
Sunt cât se poate de gol..
Ce ar mai fi de frânt ?
Ce-ar mai fi de cules ?
Incerc să mă adun..

Ce-ar trebui să-ţi cânt ?
Ca să înţelegi
Eşti tot ce am avut
Poate vrei mai mult !?

Sunt ceea ce sunt
Sunt ceea ce simt
Nu am de ce sa fug
Nu am de ce să mint x 2
Nu am de ce plâng
Sunt ceea ce simt
Şi sunt ceea ce sunt

Ce ar mai fi de spus?
Ce-ar mai fi de visat ?
Nu vreau să mă trezeşti !
Ce ar trebui să-ţi cânt ?
Ca să mă priveşti
Cu aceeaşi ochi
Poate vrei mai mult !?

13

13 paşi în 13 hăuri,
semne mii şi adevăruri,
ţi-este dor şi mi-este foame,
unde eşti?...unde să caut?
Mă trezesc vie, asta e cert...aceeaşi agonie. Există extaz? O muzică din amintiri, o caut pe net şi mă doare...era o combinaţie cel puţin nebună care îţi plăcea...Acum e amintirea mea. Mă întâlnesc cu toţi şi ei cred că îi aud, îi privesc de parcă mi-ar păsa ...îi mint...Mi-e frig tot timpul, vinerea mă doare carnea, îmi leg mâinile la spate şi tot nu pot să scap de durere...Puncte, puncte, mâine o să fie mai rău...n-am mai râs de mult şi nici nu cred că-mi mai iese...mâna dreaptă s-a uscat şi totul se împarte în 7 zări...Arunc amintiri în 4 cutii şi mă doare tot ce va urma. Am o pălăriuţă rotundă pe care o pun pe cap de 3 ori pe zi, eram frumoasă cu ea, acum sunt doar vie cu ea...Şi stiloul cel nou e mult prea nou ca să zică ceva pe caietul "acela"...Mi-e dor...mă rup în 13 fragmente ridicole...fragmentul cu inima se plimbă de o vreme pe o stradă anume...
13 lumi în 13 clipe,
lasă-mi timpul să m-ajute,
mi-este frig şi-mi este sete,
dă-mi un semn pe îndelete ...........

Baby is crying

Ştiu…câteodată e greu, e părere atroce că e rău, e pustiu şi gol şi nimic în cale…sunt voci pe care nu le auzi şi toată floarea cea vestită a inventatorilor şi a oamenilor de ştiinţă nu a fost în stare să creeze aparatul care să te scoată din starea ta, de rahat…Pot 10 pictori să atingă pânza de dragul tău, pot 10 furtuni să tăvălească natura tot de dragul tău….pot să se întâmple 10 minuni de-odată chiar sub ochii tăi…ce nevoie ai? Umbli năuc şi te împiedici de propriile tale lacrimi şi corpul ţi-e greu că de-abia îl mai târăşti, mănânci numai prostii şi nu îţi pasă, arăţi ca dracu şi ce dacă… Şi nu cumva să sufle cineva ceva spre tine…Şi lacrimi sărate se înnoadă sub bărbie, ochii sunt verzi de cât au plâns şi de cât mai au încă ; nu e de ajuns, mai trebuie, să se cureţe bine, să se ducă tot…aşa zic ei, cu timpul trece, e nevoie de timp…căci până la “o” urmă totul va fi bine …zice FIRMA, şi zice bine…

Poezie pe hârtie...

Scaldă-mi ochii-n flori de tei
În descântec pastelat,
Să-i deochi fatal pe zei
Când e cerul înstelat.

Fă-mă flacără de noapte,
Lacrimă de sine,
Să-ţi dau viaţa mea în şoapte,
Azi şi ieri şi mâine.

Picură-mi în sânge focul
Şi o lună plină,
Ca să îţi preschimb sorocul
Într-o stea divină.

Lasă-mă să-ţi mângâi chipul
Cu o adiere,
Prin fereastra-ţi unde timpul
E ca o părere.

***

N-am fost eu acea nălucă
Ieri pe înserat,
Era gându-mi să-ţi aducă
Basm neterminat…

Te-am răpus într-o secundă
Cu şoaptă de jar,
Ţi-am dat şansă muribundă,
Iartă-mă în dar…

Să dezmierzi păr de nebună
Nu îţi este dat,
Fă-mi o vrajă-n semilună
Şi rămâi damnat….

***

- Ce ai făcut cu acea iubire?
- Am ars-o-n foc şi în durere.
- Şi s-a stins lin şi în tăcere?
- S-a zvârcolit îngrozitor ca într-un dans de iele,
s-a zdruncinat pământ şi cer în urlete rebele.

- Să pui cenuşa de iubire
în cupă rară de argint,
să-i fac descântec într-o vineri,
pe ape limpezi şi în gând…….