Eu

Toamna povesteşte...

E toamnă, cum nu a mai fost alta. Poveştile acestei toamne sunt altfel, mi-a vorbit despre toată lumea fără rezerve, mi-a spus că şi eu sunt altfel. A ajuns la capitolul în care aflu că acum trebuie să fie greu, ca mai tîrziu să fie bine. Şi cu cît e greul mai covîrşitor acum, să mă pregătesc pentru un bine pe măsură… Sunt în pauză, un moment fără nici-o consistenţă, de parcă nici nu ar trebui să iau în seama vreo clipă….căci aştept să se termine ceva ca să îmi continui cursul firesc, cel ce ştiu eu că ar trebui să fie. Suspendată în timp…fără mişcare, fără părere…doar să aştept. O vreme, o pauză. Un hamac luxos ţesut într-o clipă magică de un păianjen cu ochelari şi joben, ajutat de 7 păienjeniţe isteţe, toate nevestele lui credincioase în toate cele…mă rog…a doua dintre ele, acum vreo 3 toamne în urmă, s-a simţit neglijată şi s-a montat cu alt păianjen astrolog… Şi-n hamacul cel bizar îmi legăn eu dilemele…Cîteodată cobor cu picioarele pe unde umbă toată lumea şi mă prefac că socializarea îmi face bine, hrănesc trupul cu ce doreşte, dar a doua zi mă simt şi mai singură…
Simţiri de mult adormite s-au trezit violent şi mă împing spre iad pe drumul acela…ştiţi, cel cu intenţii bune. Bine că e pauză….şi nimic nu face parte din realitate…
Pe uşile familiare mie, am găsit plăcuţe nou făcute la vreo ciocănitoare pricepută, cu mesajul : avem si noi vieţile noastre, nu avem timp pentru tine. Mă urc în hamacul meu şi mă legăn…cu un picior leneş atîrnat în gol…îmi fac planuri să nu amorţesc, singură, o vreme. A promis că o să fie bine…că o să treacă repede…dă-mi realitatea înapoi, te rog.

Expozitie

Locul 5 mondial, locul 4 european, locul 1 national, cele mai bune rezultate ale Romaniei...MILADY...

Milady, Erick, Emma, 5

Se întîmplă uneori, să atingi şi să obţii; se întîmplă să cîştigi de unul singur sau în echipă. Milady este fiica lui Erick, nepoata Emmei şi verişoara lui 5, iar prin venele lor curge dragostea mea.

Erick şi Emma

Frumos

solomon burke - cry to me
Asculta mai multe audio Muzica »

Linişte

E linişte.
Cînd nu mai vreau, mă deghizez într-o scoarţă de copac şi-i las pe ei să zbiere. Sunt sceleraţi în toate cele, trag alte rase de gît şi se cred zei peste sclavi. Dezgustul unei scoarţe de copac faţă de bipezii cu orificiul prin care ies vorbe a ajuns la paroxism. Am dezgolit cîteva grămezi de microbi, le-a fost frig, s-au împrăştiat care încotro... Ce anume căutăm? Să mai primim o dezamăgire, să mai acumulăm o minciună...nu ştiu. Acum sunt doar o scoarţă care-şi protejează sufletul, liniştea...E bine fără ei; pe cît de superficială a fost iubirea lor pe atît e de mare liniştea mea acum. Nu mi-au înşelat aşteptările, căci au fost extrem de mici...precum oamenii. Sunt frămîntaţi de o milă hîdă faţă de orice, milă şi dedicaţie totală. Sunt înscrişi la cursuri intensive care-i învaţă să uite, să nu le pese, să scuipe impertinenţă şi ipocrizie prin toţi porii. Şi instructorii lor sunt acele biete suflete demne de mila lor infinită. Mila asta e o boală mizerabilă care orbeşte multe destine...un virus. Mi-e silă de mila lor.

Nimic

"Eşti o dementă egoistă!"
Sunt o puştoaică cu funde verzi şi bascheţi mov şi car în spinare un rucsac plin de pretenţii...pretenţii de la îngeri, de la moartea vîntului în pustiuri, de la cei ce-mi seamănă în gînd. Floarea soarelui, iartă-mă că n-am putut opri să te ucid şi să te iau cu mine atunci...
"Fii bună şi rîzi"...Să rîd cu dinţii-mi cariaţi de atîtea nemulţumiri?
Bună! Vezi să nu mă placi prea mult; te avertizez că o să simţi mierea delirului cum ţi se prelinge în călcîie, şi-n plutire o să mă iubeşti pentru fix trei clipe.
Vei dori să mă sfârteci vulgar şi-n vîrful lacrimilor îţi vor rămîne fărîme din carnea mea coaptă de vrajă şi fum. Moartea mea te va bîntui pînă-ntr-o clipă cînd cu sete încinsă vei cere să-ţi umezesc sufletul pierdut. Şi-apoi....gheaţă fadă în deşertul tău, moartea mea în deşertul tău. Vrei? Mai vrei?
Nu-mi face rochie din flori o dată...vei sfîrşi în sclavie şi tainele pămîntului te vor orbi într-o amăgire fără zare...fără mine.
"Mai stai. Eşti tu, închisă în viaţa ta, cu credinţa ta, cu lacrimile tale...o viaţă în valurile vieţii universale...Un ochi ce priveşte şovin, cu dispreţ - un ochi criminal şi justiţiar ; din cînd în cînd un gînd ce zboară spre soare (periculos de sîngeriu), spre cunoaşterea universală. Un izvor de lacrimi...cu sîngele şi credinţa ta. Doar lacrimile ajung să facă parte dintr-un exterior incert...din cauza temerilor."
Îndrazneşte şi pictează asta pe înţelesul meu şi-apoi roagă-te...
De cîte ori mă văd goală, fundele verzi se evaporă şi bascheţii devin opinci. Cît de mult transformăm şi disimulăm cu vălurile de mătase...dezbrăcaţi-vă să aflaţi adevărurile...biciuri pe obrajii care rîd a deşertăciune.
"Eşti nebună!"
Sunt, o spun, o arăt ; fereşte-te de vrei să dormi, rămîi de vrei să urli-n pernele neputinţei.
"Fii bună şi rîzi, dă-mi tot ce eşti..."
Omoară-te în faţa mea, promit să nu schiţez nici gest, nici zîmbet de plăcere, promit să gust aroma ce-ţi va sări din carnea-ţi disperată...Şi să zîmbeşti căci eu te voi iubi cu trei lacrimi mai mult...