Ce mai fac, ce mai zic…
“Ziua mă rătăcesc printre destine,
Noaptea mă cotropesc mii de suspine,
Aprind o rază să-ţi scriu ce-mi vine,
Te simt mai viu ca ieri, străine…”
Pentru că…
“M-ai rupt în două, să-mi fie clar
Că eu sunt una şi ea un dar…
Îmi sfârtec mintea în mod bizar
Că m-ai iubit rudimentar…”
Şi totuşi…
“Versuri stupide se nasc din amor,
Lacrimi şi jale în fa major,
Pier lumânări topite-n décor,
Mă lupt cu mine să te omor…”
În concluzie…
“Iluzia dulce mă strigă bizar,
Umilă mă pierd în hău şi-n zadar,
Se termină basmul paradoxal,
Trăiesc în prezent simplu, banal,
Ideea de noi şi de mâine e-n van
Nevoia de vis mă seacă fatal…”
Şi….
“Nu dormi, nu vrei, nu poţi să dormi,
Aştepţi, te rogi şi poţi s-aştepţi
Te minţi, tu ştii, nu vrei dar minţi,
Respiri, te miri şi poţi să aspiri…”
“Te chinuie crunt o insomnie,
Mai iese din tine doar poezie,
Ţi-e dor de-o stare de letargie,
Ţi-e gândul la ea(el)… Schizofrenie.”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
de la o vreme m-am cam certat cu cuvintele. privindu-le pe ale tale, destept randuite, intr-o alegorie psihedelica, ma incearca o usoara nostalgie dupa vremurile in care nu faceam altceva decat sa pastoresc cuvinte. dar e de scurta durata. esti enervant de desteapta, si, si mai enervant de frumoasa. mi-ai placut din prima, odata de mult, desi eram acolo ca sa o plac pe sora-ta. imi placi si acum, cu tot cu rottweilerii tai, cu statutul tau de femeie cumplit de maritata, cu evadarile tale suchii... dar... eu m-am certat cu cuvintele...
Trimiteți un comentariu