Rătăcire

Singurătate,
drog inutil…
se sfarmă îngeri în câmp steril.

Realitate,
sevraj subtil…
te-nvârte viaţa în cerc labil.

Eternitate,
vis pueril…
flori pe mormânt de sine febril…

Frunze rupte de vânt agonizează distruse pe aleile pustii ale parcului din amintirile tale; se zvârcolesc disperate zgâriind asfaltul dur într-un foşnet lugubru.
E-o moarte evidentă de care, pare să nu-ţi pese, e un sfârşit vulgar de care nu-ţi mai aduci aminte…până mâine. Pe băncile eterne nu-şi mai odihneşte nimeni visul în seara asta. Eşti numai tu cu paşii tăi fără urme, fără drum; printre frunzele frustrate, printre gânduri uitate, între cărări paralele pline de greşeli şi regrete. De ce e corpul tău chinuit de atâtea haine grele, de atâtea cruci… de atâtea întrebări? Ai mii de buzunare pline cu trecut uscat, fără lacrimi, o valiză cu vorbe nervoase şi un şal în jurul gâtului… furia prezentului. Fumul albăstrui al unei ţigări veşnice dansează halucinant în mintea ta, te pierzi în mrejele lui vreo 300 de ani… şi n-ai mai văzut aşa dantelă… aşa mister.
Nori negri se aleargă între ei într-o încercare puerilă de a-ţi dezordona gândurile; rămâi mut, pierdut…în piept ritm alert de inimă resuscitată te anunţă că… autobuzele merg până la ora 23.

E-n amintire
mormânt de vise,
Anestezie
cu idei precise,
Transfuzie
de 3 narcise,
Miraje
de inimi ucise.