Vizită

Scufiţa Roşie discută aprins cu Albă ca Zăpada la o fiertură de ierburi suspecte : “Dă-mi bunica înapoi” , intervine capra cu 3 “mieji” şi cântă o baladă încurcată cu lapte-n ţâţe şi nişte chestii, n-am înţeles prea bine, la subsuori…vine şi lupul care le calmează pe toate cu câte o pereche de mărgele colorate, ştie el ce merge la femeile nervoase… Astfel am croit un basm împreună cu Sabina, copil puternic şi frumos care la 3 ani îţi transmite clar că lumea, tu, oricine, universul e la picioarele ei. O sa fie actriţă, o să fie scriitoare, o să fie tot ce va dori… e înzestrată, o priveşti … e un globuleţ de lumină, o viaţă, un destin.
Aflu că e vremea hranei, dar…
Grătarul nu e gata căci cel ce îl gestionează e stresat de-a binelea de peştele ce va trebui să nu se sfarme sub comanda sa şi atât de intens se sperie de acest iminent dezastru încât e în stare să sacrifice toţi micii şi nervii auditoriului înfometat. “Şi dacă nu-l taie în romburi şi ar fi avut un fier băgat în fund…peştele adică, şi dacă soţia mea şi-ar fi lăsat părul lung şi roşu eu aş fi capabil acum să determin obraznicul de peşte să rămână întreg…ah, peştele, veşnicul meu peşte…” Sabina vrea mici, acum…cruzi, fierbinţi, ACUM. Strategii intens studiate se aruncă în scenă pentru a o amâna, sucuri în pahare şmechere cu furtunaşe inelate, întrebări şi masaje între degeţelele cărnoase ale picioruşelor ei puternice, abureli nenumărate, dar…”vreau mici” e problema pe care, se pare că, doar tipul cu grătarul nu o înţelege. Când Sabina nu mai râde şi se uită la tine cu privirea aceea circumspectă de parcă te întreabă :” vrei să mori repede sau în chinuri?”, îţi dai seama că micii ăia trebuie să se materializeze urgent într-o farfurie, tăiaţi şi răciţi, cu muştar lângă, pâine opţional. Şi privind-o cum manâncă, realizezi că de mult nu ai mai văzut ceva atât de frumos şi natural. Cărniţa e înmuiată tacticos de două ori în muştar, apoi în guriţă care e plină tot timpul… şi tu nu aveai de gând să manânci mici, paradoxal te atrăgea peştele problemă, dar fraate….cum poţi să rezişti? Micii mâncaţi de Sabina par cei mai gustoşi, vitali, fenomenali din lume. O admiri, o sorbi cu privirea şi o întrebi după ce ai văzut că deja trece la al-4-lea mic: cât mănânci Sabi? Îţi dă răspunsul perfect: cât intră în burtă. Şi uiţi că de fapt micii sunt o carne nu tocmai indicată…blabla… Se face şi peştele, nu se sfarmă, tipul nu face infarct, dar îşi creează toate condiţiile pentru unul în viitor căci îşi umple farfuria cu porc şi carne tocată pe care toarnă o tonă de mujdei tare ca iadul. Mănânc peştele asupra căruia s-au revărsat stresurile şi temerile cuiva, e bun…de ce nu înţeleg unii că dacă s-ar fi făcut ţăndări eu tot l-aş fi mâncat? “Săru-mâna pentru masă, la mulţi ani mămico, Sabi să fii cuminte, mai vin….”